Federația Internațională de Tenis (ITF) a anunțat, luni, pe site-ul oficial, că jucătoarea spaniolă Nuria Llagostera Vives a fost suspendată doi ani pentru încălcarea regulamentului antidoping, sancțiunea fiind valabilă din data de 8 septembrie 2013.
Llagostera Vives a fost depistată pozitiv în urma unui control efectuat în timpul turneului de la Stanford.
„Jucătoarea a oferit un eșantion de urină când a participat la turneul Bank of the West Classic, de la Stanford, SUA. Eșantionul a fost trimis la laboratorul acreditat de WADA din Montreal, pentru a fi analizat, și s-a descoperit că acesta conține d-metamfetamină, care este o substanță interzisă, conform secțiunii S6 (stimulenți) a Listei WADA de Substanțe și Metode Interzise”, se arată într-un comunicat al ITF.
Federația internațională a precizat că la o audiere independentă Llagostera Vives nu a putut să demonstreze cum a pătruns în organismul ei substanța în cauză.
„Ea a fost suspendată pentru o perioadă de doi ani, începând din data de 8 septembrie 2013, la care a fost suspendată provizoriu, și până la 7 septembrie 2015. Rezultatele sportivei la turneul de la Stanford vor fi anulate, punctele și premiile obținute urmând să fie retrase”, se menționează în comunicatul ITF.
Llagostera Vives a participat pe tabloul de dublu la Stanford, în luna iulie, fiind eliminată în primul tur.
Rezultatele și premiile obținute de sportiva spaniolă după turneul de la Stanford rămân neschimbate.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER